Certificat energetic

Obligativitatea certificatului energetic a fost introdusă prin Legea 159/2013 pentru modificarea şi completarea Legii 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor. Actul normativ a fost publicat în 20 mai în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare vineri, 19 iulie. Potrivit noilor reguli, proprietarul sau administratorul unei clădiri sau unităţi de clădire (apartament) va fi obligat să pună la dispoziţia potenţialului cumpărător sau chiriaş, anterior perfectării contractului, o copie a certificatului energetic, astfel încât acesta să ia cunoştinţă despre performanţa energetică a clădirii. Totodată, în anunţurile de vânzare sau închiriere, proprietarul ori administratorul clădirii sau apartamentului va da şi informaţii din certificatul energetic. La încheierea contractului de vânzare-cumpărare, proprietarul este obligat să îi dea cumpărătorului certificatul energetic în original. Contractele de vânzare-cumpărare sau închiriere încheiate în lipsa certificatului energetic sunt supuse nulităţii relative şi pot fi atacate în justiţie de către părţiile care au încheiat documentul sau de către terţi. De asemenea, la data înregistrării contractului de vânzare-cumpărare, respectiv de închiriere, proprietarul este obligat să depună la organul fiscal competent o copie a certificatului energetic. Clădirile care trebuie să aibă certificat energetic Certificatul de performanţă energetică este întocmit pentru clădirile care se construiesc, se vând, se închiriază sau sunt supuse renovărilor majore. Documentul este necesar pentru locuinţe unifamiliale, blocuri de locuinţe, birouri, clădiri ale instituţiilor de învăţământ, spitale, hoteluri şi restaurante, săli de sport, clădiri pentru servicii de comerţ sau alte tipuri de clădiri consumatoare de energie, clădirile aflate în proprietatea sau administrarea autorităţilor publice sau a instituţiilor care prestează servicii publice. Certificatul nu este necesar pentru clădiri şi monumente protejate care fie fac parte din zone construite protejate, conform legii, fie au valoare arhitecturală sau istorică deosebită, deoarece acestora, daca li s-ar aplica cerinţele, li s-ar modifica în mod inacceptabil caracterul ori aspectul exterior. De asemenea, documentul nu este necesar pentru clădiri folosite ca lăcaşuri de cult sau pentru alte activităţi cu caracter religios, pentru clădiri provizorii prevăzute a fi utilizate pe perioade de până la doi ani, din zone industriale, ateliere şi clădiri nerezidenţiale din domeniul agricol care necesită un consum redus de energie, pentru clădiri rezidenţiale care sunt destinate a fi utilizate mai puţin de patru luni pe an, pentru clădiri independente, cu o suprafaţă utilă mai mică de 50 de metri pătraţi. În certificatul de performanţă energetică a clădirii sunt cuprinse date privind consumul de energie al unei clădiri sau al unei unităţi de clădire. Performanţa energetică a clădirii se exprimă printr-o notă, de la 1 la 100, care este cu atât mai mare cu cât clădirea are o eficienţă energetică mai ridicată. Totodată, performanţa energetică se exprimă prin încadrarea într-una din cele şapte clase, de la clasa A caracterizată prin consumul cel mai scăzut de energie, respectiv un consum de până la 125 de kWh/mp/an, până la clasa G corespunzătoare celui mai ridicat consum, respectiv de peste 820 kWh/mp/an. Certificatul de eficienţă energetică este valabil 10 ani de la data eliberării, cu excepţia situaţiei în care, pentru clădirea sau unitatea de clădire la care există certificat în valabilitate, se efectuează lucrări de renovare majoră, care modifică consumurile energetice ale acesteia. Noua lege impune şi obligativitatea afişării certificatelor la clădirile aflate în proprietatea sau administrarea autorităţilor publice ori a instituţiilor care prestează servicii publice, cu o suprafaţă utilă de peste 500 de metri pătraţi. Începând din 9 iulie 2015, obligativitatea se va aplica şi clădirilor de acest tip cu o suprafaţă utilă de peste 250 de metri pătraţi. Totodată, noua lege impune obligativitatea analizării introducerii sistemelor alternative de energie din surse regenerabile, atât la construirea clădirilor noi, cât şi în cazul renovării majore a clădirilor existente. Investitorii şi proiectanţii vor trebui să ia toate măsurile ca, începând din 31 decembrie 2020, clădirile noi să aibă consum de energie aproape egal cu zero. Paşii pe care trebuie să îi urmeze proprietarul unei clădiri pentru obţinerea unui certificat de performanţă energetică Certificatul de performanţă energetică se elaborează şi se eliberează de către auditorul energetic pentru clădiri, la solicitarea investitorului, proprietarului sau administratorului clădirii ori unităţii de clădire. Auditorul energetic are dreptul, în baza atestatului de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, să realizeze auditul energetic pentru clădiri sau unităţi de clădire, să întocmească certificatul de performanţă energetică şi raportul de audit energetic. Acesta îşi poate desfăşoară activitatea ca persoană fizică autorizată sau ca angajat al unei persoane juridice. Certificate energetice pentru garsoniere, apartamente cu doua si trei camere, 250 lei TVA inclus, patru camere 300 lei TVA inclus. Pentru case, vile , spatii comerciale, cladiri de birouri etc oferta se face in functie de suprafata si de complexitatea lucrarii. Auditor acreditat AAECR, eliberare rapida 2-3 zile lucratoare, servicii profesionale. Persoana de contact: Daniel: 0727.136.466

contact

contact img

Telefon:
0757.24.59.58 0728.12.07.81

contact img

Fax:
021

contact img

Email:
office@casameaimob.ro monica@casameaimob.ro cristian@casameaimob.ro

contact img

Adresa:
Str. Poet Vasile Carlova, nr. 2, Sector 3, Bucuresti

cautare

cod unic pret (euro) suprafata

Curs valutar